Știri din agroinfo.ro | agricultură

În ședința Guvernului din data de 7 septembrie 2022 a fost aprobată Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri aplicabile managementului produselor fertilizante, precum și pentru modificarea Legii nr. 232/2010 privind regimul de import al mostrelor de îngrășăminte și al îngrășămintelor, anunță MADR, într-un comunicat transmis Agroinfo. 

Citește articolul

Seceta pedologică trebuie declarată la nivel de unitate administrativ-teritorială (UAT) pentru ca fermierii, crscătorii de animale să poată beneficia de despăgubiri pentru pierderile suferite. În cazul în care nu se declară secetă la nivel de UAT, chiar dacă terenurile fermierilor sunt distruse de secetă, aceștia nu pot obține despăgubiri, spune directorul Direcției Agricole Județene Caraș Severin, Sorin Borugă.

Citește articolul

Poliţiştii au efectuat astăzi şase percheziţii în judeţele Botoşani şi Iaşi, la persoane suspectate într-un dosar de distrugere prin incendiere, cu un prejudiciu estimat la un milion de euro. Este vorba despre distrugerea mai multor utilaje agricole, iar principalul suspect este deja arestat preventiv, într-un alt dosar, scrie news.ro

Citește articolul

Ministrul Daea: Avem la MADR tabloul de comandă!

07 Sep,22

agroinfo.ro | agricultură

Ministrul Petre Daea a avut în data de 5 septembrie 2022, la sediul MADR, o întâlnire de lucru cu reprezentanții constructorilor pentru obiectivele de investiții din domeniul irigațiilor aflate în diverse stadii de execuție, precum și cu beneficiarii direcți, respectiv fermierii, membri ai Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, informează MADR, într-un comunicat transmis Agroinfo. 

Citește articolul

Mai sunt fermieri care încă nu și-au primit subvențiile APIA aferente anului de cerere 2021, deși campania de plăți pentru anul trecut s-a încheiat oficial la data de 30 iunie 2022, conform termenului stabilit în regulamentele europene. Motivele blocării la plată țin strict de problemele fermierilor, a explicat luni directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, în emisiunea Agrostrategia, TVR1.

Citește articolul

Pregătim intens plata avansului APIA! A anunțat luni directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, în emisiunea Agrostrategia, TVR 1. Noutatea anului este că vor intra la plată și crescătorii de bovine, dar și fermierii care sunt în eșantionul de control APIA 2022.

Citește articolul

În sezonul 2021-2022, numărul clienților care mizează pe soluțiile propuse de compania internațională Corteva Agriscience a crescut semnificativ. Comparativ cu anul precedent, peste 9.100 de ferme au ales semințele de porumb de înaltă calitate ale brandului Pioneer® și peste 6.100 au optat pentru semințele de floarea-soarelui. Soluțiile moderne de protecția plantelor  Corteva a crescut cu peste 10.000 de clienți față de anul trecut.

Citește articolul