Fermieri ”vânați” de autoritățile de control chiar și în câmp! Camioanele de cereale, verificate la încărcare!

Fermieri ”vânați” de autoritățile de control chiar și în câmp! Camioanele de cereale, verificate la încărcare!
09/09/2021

Fermierii sunt ”vânați” și amendați de autorități. Producătorul agricol, Ștefan Muscă, din județul Giurgiu ne-a sesizat că mai mulți fermieri au fost efectiv ”luați pe sus„ de inspectorii de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), care au efectuat mai multe verificări și au aplicat amenzi miercuri, pe 8 septembrie. Nemulțumirea fermierilor este legată de faptul că verificările s-au făcut în câmp și nu pe șosea acolo unde instituția are drept de control.

”Nu este niciun control oficial, organizat. Mă întorceam de la recoltat cu tirurile să venim la cântar și au blocat tot, vreo șase tiruri la 500 metri de DN 5 pe câmp, chiar lângă șosea. Noi așteptam să cântărim la basculă și ne-am trezit cu amenzi la greu”, a declarat Ștefan Muscă pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, care a sesizat că incidentul s-a petrecut pe raza localității Pietroșani, județul Teleorman. Fermierii au fost amendați Fermierul mai spune că inspectorii nu au niciun drept...

Citește articolul complet în sursa agrointel.ro | agricultură

Știri relevante