Carmen Avram, europarlamentar: ”Nicăieri în restul Uniunii Europene, agricultura nu este abandonată!”
25/03/2021
Directiva Uniunii Europene 2019/633, privind practicile comerciale neloiale, vine să susțină și să protejeze micul producător și firmele mici și mijlocii printr-o abordare comună a statelor membre UE, a afirmat eurodeputatul Carmen Avram, în cadrul conferinței organizate marți, 23 martie, de Agrointeligența BTVideo EVENTS, ediție care a purtat titlul ”Producătorii români în fața practicilor neloiale. Cum implementăm directiva europeană în favoarea fermierilor autohtoni”.
În cadrul intervenției sale, Carmen Avram, care este și membră a Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, a arătat că alte state au făcut pași majori în sprijinirea producătorilor locali, iar modelul lor poate fi aplicat și în România. Directiva trebuie preluată în legislația națională până la 1 mai 2021 Carmen Avram a anunțat că Directiva privind practicile comerciale neloiale trebuie preluată în legislația națională până la 1 mai 2021, iar în noiembrie Comisia va face primul rap...
Citește articolul complet în sursa agrointel.ro | agricultură