Concluziile lor fac parte dintr-un raport lansat în luna martie al Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice al Organizației Națiunilor Unite, publicat luni. Evaluările periodice ale grupului informează deciziile factorilor de decizie cu privire la modul de prevenire a încălzirii planetei.

     Pentru Europa, căldura extremă, inundațiile și secetele vor duce la perturbări pe scară largă a economiei, inclusiv deteriorarea infrastructurii și a aprovizionării cu energie, nevoia de mai multă aer condiționat și o cerere mai mare de apă, avertizează raportul. Pe măsură ce Europa se încălzește mai repede decât media globală, experții descriu o imagine a unui continent divizat: un sud din ce în ce mai arid, care se luptă cu deșertificarea și concurează pentru resursele de apă în scădere - și un nord care adoptă un climat mediteraneean, care ar putea oferi unele randamente crescute ale culturilor și creșterea pădurilor. Dacă temperaturile vor mai crește cu 1,9 grade Celsius, pierderile din recolta de porumb ar putea ajunge la 50%, mai ales în sudul Europei, avertizează raportul. Între timp, recoltele de grâu ar putea crește în nord, atâta timp cât încălzirea nu depășește 2 grade Celsius față de nivelurile preindustriale - sau cu 0,9 grade peste temperatura medie actuală.

     Dintr-o perspectivă continentală, se arată în raport, din cauza căldurii și a secetei combinate, „se preconizează pierderi substanțiale ale producției agricole pentru majoritatea zonelor europene în secolul XXI, care nu vor fi compensate de câștigurile din Europa de Nord”.

Riscurile asociate producției agricole asupra mediului

     Potrivit estimărilor, producția agricolă europeană reprezintă aproximativ 24% din captările de apă din Europa. În plus, utilizarea apei în agricultură este distribuită neuniform. În unele regiuni din sudul Europei, agricultura reprezintă mai mult de 80% din apa captată. Iar nivelul maxim de captare are loc, în general, în timpul verii, când apa se găseşte cel mai greu, sporind astfel efectele devastatoare. Supraexploatarea resurselor sporeşte probabilitatea unei penurii de apă severe în timpul perioadelor secetoase. Dar aceasta presupune şi o calitate scăzută a apei (întrucât poluanţii sunt mai puţin diluaţi), precum şi riscul de infiltrare a apei sărate în pânza freatică în regiunile de coastă. Ecosistemele râurilor şi lacurilor pot fi, de asemenea, afectate sever, prin vătămarea sau uciderea plantelor şi animalelor, când nivelul apei scade sau când râul sau lacul seacă în întregime. Dacă această tendință continuă, producția agricolă în UE ar putea deveni imposibilă fără găsirea unor surse alternative de apă.

Adoptarea unor noi practici

     Este de datoria fermierilor să-și modifice procesele pentru a-și reduce consumul de apă. Unii au început deja să facă aceste modificări trecând la irigarea prin picurare, care furnizează apă direct la rădăcinile plantei și minimizează evaporarea. Însă, pentru fermele mari, sistemul acesta presupune investiţii de 4.000 de euro/hectar. Alți fermieri creează iazuri pe proprietatea lor pentru a capta și stoca apa de ploaie care cade pe tot parcursul anului.

Ce șanse au fermierii români

     Agricultura irigată ar putea deveni esențială și pentru fermieri români. Însă lipsa unei infrastructuri de irigații pune în pericol cea mai mare parte a producției autohtone. În plus, pentru a iriga un hectar de teren agricol, costul variază între 650 şi 750 de euro şi sunt fermieri români care nu au venituri de 750 de euro pe hectar. La nivel naţional, în perioada comunistă a fost amenajată o suprafaţă de circa 3 milioane de hectare, iar în prezent suprafaţa irigabilă este de 1 milion de hectare, potrivit datelor de la Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). Guvernul are din nou un rol decisiv în stabilirea strategiei de reziliență la secetă și deficit de apă, prin furnizarea de informaţii, consultanţă şi pregătire, pentru a se asigura că agricultorii îşi cunosc opţiunile.