Războiul din Ucraina: Cum va fi afectată agricultura și producția alimentară

Războiul din Ucraina: Cum va fi afectată agricultura și producția alimentară
07/03/2022
Sursa: SmartAgri

Invazia Ucrainei de către Rusia și sancțiunile UE asupra Moscovei se vor dovedi a fi dureroase pentru fermierii, consumatorii, producătorii de îngrășăminte și exportatorii de produse agricole din Europa.

     Peste jumătate din suprafața Ucrainei este folosită pentru producția agricolă. Dacă Rusia continuă invazia până în iunie, fermierii ucraineni nu își vor putea aduna recoltele de pe cele șase milioane de hectare de grâu. Cu atât mai îngrijorător este faptul că o bună parte din recolte au fost deja distruse, deoarece 40% din producția de grâu a Ucrainei are loc în jurul regiunilor Donețk și Lugansk, în estul țării, unde luptele au fost cele mai concentrate. Previziunile sunt cu atât mai grave dacă războiul va continua până în toamnă, iar fermierii nu vor putea înființa culturile de toamnă, ceea ce va afecta producțiile de anul viitorCompletarea oricărei forme de deficit va fi dificilă. Rusia și Ucraina reprezintă împreună peste 30% din comerțul mondial cu grâu și orz, 17% din porumb și peste 50% din uleiul și semințele de floarea-soarelui.

     SUA s-au autodenumit istoric „coșul de pâine” al lumii, însă pentru acest an se estimează că vor exporta 22 de milioane de tone de grâu, ceea ce reprezintă mai puțin de jumătate din cantitatea combinată a Ucrainei și Rusiei.Perturbarea producției și a exporturilor – în special dacă porturile din Marea Neagră vor rămâne închise - ar putea exacerba inflația globală, fenomen care s-ar adăuga la șocul prețului energiei care afectează deja costurile de trai ale europenilor.

     Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai mari producători de grâu, Rusia are resurse enorme în ceea ce privește nutrienții. Plantele au nevoie de azot, fosfat și potasiu pentru a crește. În total, 25% din aprovizionarea europeană a acestor trei nutrienți provine din Rusia.Țările UE nu vor fi afectate doar de oprirea importurilor de grâu din Ucraina și Rusia. Industria cărnii și a produselor lactate vor fi grav afectate, deoarece producătorii europeni se bazează pe culturi furajere importate din Ucraina.

     Companiile alimentare au fost nevoite să facă față cu agilitate provocărilor lanțului de aprovizionare încă de când a început pandemia, în urmă cu doi ani. Acest lucru ar trebui să le ajute să gestioneze eventualele obstacole care le-ar putea afecta operațiunile. Dar capacitatea lor de a proteja cumpărătorii de inflație prin conducerea propriilor fabrici mai eficient este limitată după câteva trimestre de creșteri ale costurilor proprii cu forța de muncă, transport și ambalare. Fără o încheiere rapidă a conflictului din Ucraina, cumpărătorii se vor confrunta cu noi runde de șoc la prețurile de la raft.

Strategia CE pentru combaterea efectelor conflictului din Ucraina

     Comisia Europeană ia în considerare posibilitatea de a permite fermierilor să utilizeze fâșiile de protecție, în special pentru a cultiva plante furajere pentru hrana animalelor, pentru a contracara întreruperea aprovizionării.Oficialii de la Bruxelles urmează să studieze modul de aplicare a unei astfel de măsuri, care ar modifica regulile politicii agricole ale UE privind conservarea solurilor și a biodiversității.În plus, tot mai mulți oficiali europeni și producători agricoli solicită în acest context o modificare a strategiei Farm-to-Fork. Riscurile asupra producției alimentare asociate tranziției la agricultura sustenabilă cumulate cu efectele conflictului din Ucraina ar crea efecte dezastroase asupra securității alimentare din UE.

 

Poziția fermierilor europeni

     Copa-Cogeca, cea mai puternică organizație asociativă a agricultorilor europeni și-a exprimat viziunea cu privirea la impactul generat de războiul din Ucraina, subliniind faptul că ”acesta este momentul pentru a consolida și mai mult cooperarea europeană și internațională unită.”În timp ce problema aprovizionării cu energie este de mare îngrijorare, agricultura este la fel de importantă din punct de vedere strategic, potrivit Copa-Cogeca.

     „Pentru comunitatea agricolă a UE, care a demonstrat atât un rol-cheie, cât și rezistență în timpul pandemiei, această criză vine peste cea de Covid și creșterile bruște ale prețurilor tuturor inputurilor agricole majore (energie, furaje, îngrășăminte) din ultimele luni,” se arată în comunicatul emis luni (28 februarie) de către organizație.

     „Pentru a menține o Europă puternică și pașnică, protejarea securității alimentare și a lanțurilor de aprovizionare este fundamentală. Aceasta este o lecție pe care am învățat-o de la părinții fondatori ai Europei.

     „În următoarele zile și săptămâni, deși se concentrează în primul rând pe soluționarea conflictului în curs, factorii de decizie din UE trebuie să ia în considerare și impactul acestuia asupra sectoarelor economice cheie.”

     Potrivit Copa-Cogeca, agricultura europeană este un pilon central al autonomiei strategice, iar factorii de decizie din UE trebuie să acționeze decisiv și rapid pentru a o păstra.

 

Impactul asupra României

     În România, producătorii de carne de porc şi pasăre, deja puternic afectați de majorările de tarife la gaze şi curent, primesc odată cu războiul din Ucraina o a doua rundă de șocuri. Menținerea actualelor prețuri la energie, cumulată cu creșterea costurile cu hrana animalelor ar putea falimenta producția cărnii din România. În lipsa unor strategii și măsuri de susținere din partea autorităților, în câteva luni carne de porc și pasăre ar putea dispărea de pe rafturile magazinelor.

    Tancurile și rachetele rusești care asdiează Ucraina amenință, de asemenea, aprovizionarea cu alimente și mijloacele de trai ale oamenilor din Europa, Africa și Asia, care se bazează pe terenurile agricole vaste și fertile ale Mării Negre.

     Efectele războiului vor crea cu siguranță efecte de domino în toată lumea și în toate domeniile, iar următorul an va testa cu siguranță reziliența sectorului agricol european.

Știri relevante