Dacă verificați un pachet de cereale, cafea sau baton de ciocolată, probabil că veți găsi un fel de etichetă care să ateste sustenabilitatea produsului. Pe măsură ce impactul alimentelor asupra mediului devine un indicator important pentru consumatorii din întreaga lume, inițiativele private și publice s-au multiplicat. Aceste inițiative folosesc mai multe metodologii pentru a calcula impactul asupra mediului al unui produs, ceea ce înseamnă că un produs poate avea rezultate diferite în funcție de metoda utilizată. De la Eco-Label-ul UE, CarbonNeutral, Dolphin Safe, Marine Stewardship Council, până la Rainforest Alliance Certified, Comisia Europeană recunoaște astăzi existența a 457 de etichete ecologice voluntare în întreaga lume, dintre care peste 100 sunt utilizate în prezent în UE.

     Acest număr este chiar mai mare pentru așa-numitele declarații de mediu, care tind să fie vagi și slab definite, ducând adesea la greenwashing, un fenomen în care produsele sunt comercializate în mod fals ca fiind mai ecologice decât sunt în realitate.

Necesitatea armonizării etichetelor

     Problema cu eco-certificările și etichetele este că nu există o singură abordare unificată pentru a oferi informații fiabile de mediu despre un produs. Prin urmare, consumatorii, întreprinderile și investitorii se bazează pe propria înțelegere individuală a alimentelor, a produselor sau a lanțului de aprovizionare pentru a face achiziții sau investiții în cunoștință de cauză. O nouă metodologie armonizată în UE ar urma să compare toate etichetele și afirmațiile în cadrul aceluiași cadru. Dacă funcționează, acest lucru ar oferi informații fiabile, comparabile și verificabile despre impactul asupra mediului pe parcursul ciclului de viață al unui produs, ceea ce majoritatea etichetelor ecologice nu reușește să facă.

     În 2020, Comisia Europeană a lansat Sustainable Product Initiative (SPI) ca parte a Planului de acțiune pentru economia circulară din cadrul Green Deal. După o perioadă de feedback și consultare publică cu cetățenii europeni, Comisia a adoptat propunerea legislativă pentru inițiativă în martie 2022. SPI va cere legal companiilor să verifice afirmațiile de mediu asupra produselor lor și să îmbunătățească credibilitatea evaluărilor performanței de mediu. De asemenea, va stabili reguli pentru proiectarea produselor și va solicita schimbul de informații prin intermediul unui pașaport digital pentru produse. În cele din urmă, SPI își propune să promoveze o economie mai durabilă și circulară în cadrul UE.

O metodă de măsurare a impactului – de la materie primă la deșeu

     Pentru a defini impactul asupra mediului al unui produs pe parcursul ciclului său de viață, sunt utilizate Evaluările ciclului de viață (LCA). Aceste LCA evaluează impactul asupra mediului al tuturor materialelor și proceselor utilizate în cadrul lanțului de aprovizionare al unui produs, de la început până la sfârșit, oferindu-ne o imagine mai clară a impactului total al unui produs, permițând totodată producătorilor să identifice posibile segmente pentru reducerea impactului asupra mediului. LCA-urile oferă, de asemenea, contribuții în ceea ce privește compromisurile dintre mai multe impacturi asupra mediului și evită mutarea poverii de mediu de la o parte a ciclului de viață al produsului la alta. Pentru a evalua amploarea și semnificația reală a oricărui impact asupra mediului descoperit în LCA, se efectuează o Evaluare a impactului ciclului de viață (LCIA) pentru a ne arăta cât valorează cu adevărat fiecare „cost” de mediu.

     Această fază LCIA a evaluării urmărește să cântărească diferiți factori, cum ar fi emisiile, utilizarea terenurilor sau costurile carbonului și îi plasează la o scară relativă pentru a ne ajuta să înțelegem unde și cum fiecare produs are impact asupra mediului. Pentru a sprijini noua politică, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene a dezvoltat propria metodă standardizată pentru efectuarea LCIA, numită Amprenta de mediu a produsului (PEF). În curs de dezvoltare din 2013, PEF va armoniza regulile de desfășurare a LCIA și va oferi o abordare consecventă pentru evaluarea și validarea impactului produsului. PEF va avea reguli mai stricte decât un LCA obișnuit și va permite compararea mai ușoră a diferitelor produse.

     Cum funcționează amprenta de mediu a produsului (PEF) 

     Aflată in dezvoltare de 10 ani, metodologia PEF formează coloana vertebrală a Inițiativei Produselor Sustenabile (SPI). Această inițiativă a propus un cadru legal care impune companiilor să-și fundamenteze afirmațiile „verzi”. Pe lângă utilizarea instrumentelor de informare și etichetare pentru produse, aceasta presupune și identificarea condițiilor necesare pentru intrarea pe piața europeană. Pe scurt, scopul este de a impune un standard în dezvoltarea unor bunuri și servicii sustenabile.

Citește și: Combaretea greenwashing-ului: BEUC solicită interzicerea etichetării ”neutru în CO2”

      Există un total de 16 categorii de impact asupra mediului recunoscute pentru a evalua impactul asupra mediului al alimentelor și al altor produse. Cele 16 categorii de impact se bazează pe indicatori care variază de la emisiile de gaze cu efect de seră la utilizarea terenurilor, emisiile radioactive și contaminarea apei. Deși este important să se adopte o abordare integrativă pentru evaluarea impactului unui produs și să se analizeze setul larg de categorii de impact, nu toate sunt relevante pentru un produs individual.

      Prin urmare, metodologia PEF acordă prioritate doar impactului asupra mediului care acoperă cele mai relevante probleme de mediu legate de lanțul de aprovizionare cu produse de interes. Acest proces selectiv a fost însă criticat ca un factor pentru a face metoda de evaluare mai subiectivă, deoarece permite neglijarea anumitor impacturi.

Ce impact ar putea avea această politică asupra sustenabilității producției alimentare?

     Metodologia PEF se traduce printr-o legislația care impune orientări și standarde clare pentru afirmațiile ecologice. În practică, această legislație ar putea duce la certificări legitimate pentru etichete ecologice. Dacă va avea succes în timp, ar putea duce, de asemenea, la înființarea unui registru european public care să ofere companiilor o defalcare a condițiilor și măsurilor necesare pentru validarea afirmațiilor de sustenabilitate, precum și o listă a declarațiilor de mediu aprobate și interzise. Discuțiile timpurii despre politică au discutat despre ideea unui „scor ecologic” sau a unui sistem de clasificare tip ”semafor” pe ambalaj. Cu toate acestea, nu este încă clar cum sau dacă PEF ar putea fi implementat pentru etichete.

Citește și: Agricultura carbonului: beneficii, riscuri și planurile UE privind recompensarea fermierilor

Criticile privind metodologia PEF

      Metoda PEF oferă ponderea impactului cel mai relevant (de exemplu, încălzirea globală) în funcție de produs și de externalitățile sale de fabricație. Unii susțin că accentul pus pe emisiile de dioxid de carbon este prea mare și că evaluarea indicatorilor de către producători poate fi subiectivă și, uneori, subestimează alte impacturi asupra mediului, cum ar fi pierderea biodiversității sau poluarea apei. În plus, metodologia necesită colectarea de date extinse de-a lungul întregului lanț valoric, de la instrumente agricole la metodele de transport și depozitare utilizate până la vânzarea cu amănuntul. Găsirea acestor date nu este doar complicat de obținut, dar, în multe cazuri, pur și simplu nu este ceva pe care toți micii agricultori îl pot oferi - limitând aplicabilitatea evaluării în favoarea producătorilor mai mari cu resurse mai mari.

     Mai sunt multe întrebări de răspuns. Însă un lucru este sigur. Este necesară reducerea reducerea numărului de etichete ecologice confuze și armonizarea standardelor și etichetării. Este, fără îndoială, necesar să se solicite companiilor să-și fundamenteze afirmațiile de mediu în raport cu o metodologie standardizată și să reevalueze validitatea și etica declarațiilor de mediu. Informațiile privind producția unui produs ar trebui să fie prezentate într-o manieră clară, specifică, fără ambiguitate și precisă, care să ofere transparență pe întregul lanț de aprovizionare.