Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, revine asupra declarațiilor privind data de referință pentru plata ajutorului național tranzitoriu la specia bovine. Dacă recent, ministrul Oros le dădea speranțe fermierilor că pentru problema subvențiilor pe vaci moarte se va găsi o soluție, acum șeful de la MADR recunoaște că victoria de la Bruxelles este una care nu răspunde în totalitate nevoilor crescătorilor și intră în vigoare doar din 2023.

Citește articolul

Asociația Forța Fermierilor a  transmis astăzi, luni – 25 ianuarie, o adresă către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în atenția ministrului Agriculturii Adrian Oros, prin care îi solicită acestuia să organizeze ”o largă dezbatere publică cu privire la evaluarea activității ANZ dar și cu privire la oportunitățile și riscurile pe care crescătorii de animale din România le au în față, pe termen scurt și mediu”.

Citește articolul

Asociația Forța Fermierilor se adresează Parlamentului printr-o adresă transmisă luni, 25 ianuarie, către cele două Comisii pentru agricultură, din Senat și, respectiv din Camera Deputaților. În cadrul acesteia, se cere o soluție legislativă pentru acordarea despăgubirilor pentru culturile de primăvară aferente anului 2020.

Citește articolul

Cererea unică pentru subvenții, campania 2021. Circa o lună îi mai desparte pe fermieri de un nou start pentru subvențiile pe suprafață și pe cap de animal pentru acest an iar campania Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care va debuta la 1 martie, aduce și o serie de noutăți pentru fermieri.

Citește articolul

Fermieri, verificați-vă culturile! După ce a avut un start bun în toamnă, grâul se află acum în pericol din cauza unui dăunător nemaiîntâlnit până la ora actuală la această cultură. Semnalul de alarmă este tras de fermierul Ion Olteanu, care spune că se confruntă cu un atac de melci la cultura de grâu. Potrivit acestuia, atacul este destul de periculos și se întinde pe câteva zeci de hectare de grâu.

Citește articolul

Plante și culturi melifere în România – cele mai bune plante și culturi pentru a obține o cantitate ridicată de miere de calitate. Plantele melifere sunt la mare căutare de apicultorii care își doresc să obțină în permanență cantitate, dar și calitate atunci când vine vorba de produsele stupului. Flora României cuprinde o serie de specii de plante melifere care se remarcă printr-o producție de miere ridicată și care fac posibil culesul albinelor pe aproapte tot parcursul anului, excepând sezo...

Citește articolul

Adrian Oros înaintează un nou termen pentru plata despăgubirilor la culturi de primăvară. După ce pe parcursul anului trecut, ministrul Agriculturii le-a promis fermierilor că va achita compensațiile pentru pierderi ba în toamnă, ba la începutul anului 2021, ba în ianuarie-februarie, acum Oros declară că plățile vor începe în luna aprilie. Ministrul se contrazice și în privința notificării proiectului de Ordonanță de Urgență la Bruxelles, dar și privind parcursul legislativ al actului normativ.

Citește articolul

Legea arendei 2021 –  aprobată până la finele anului. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, vine în fața fermierilor cu o nouă promisiune. Șeful de la Agricultură anunță că o să eleboreze o Lege a arendei în care proprietarul suprafeței să fie beneficiarul unei ”arende corecte”, iar cel care lucrează terenul să fie ”singurul beneficiar al subvențiilor”.

Citește articolul